O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Brown a analizat informaţii colectate pe o perioadă de trei decenii de la cupluri căsătorite, divorţate şi recăsătorite. Astfel, s-a observat că participanţii la studiu aveau o probabilitate cu 75% mai mare de a divorţa atunci când un prieten făcuse sau făcea asta. Mai mult, se pare că participanţii aveau o probabilitate de a divorţa cu 33% mai mare şi atunci când un prieten de-al unui prieten era divorţat.
Cumva, asta înseamnă că divorţul este contagios şi că îl poţi „lua” de la un prieten sau un amic al unui prieten?
„Abordarea epidemiologiei divorţului din perspectiva unei epidemii este justificată din mai multe puncte de vedere. Contagiunea divorţului se poate răspândi prin reţele sociale precum zvonul, afectând prietenii, chiar şi pe cei de gradul 2”, susţine Rose McDermott, coordonatoarea studioului.
Fenomenul, spun oamenii de ştiinţă este „contagiunea socială” şi favorizează răspândire informaţiilor, a atitudinilor şi a comportamentelor în rândul prietenilor, a familiei şi a altor reţele sociale. Fenomenul nu este nou. Anterior au existat studii care au scos la iveală faptul că oamenii care au copii îi pot determina şi pe cei din jur să facă copii. De asemenea, au existat studii care au indicat că atunci când părinţii divorţează există mai multe şanse ca şi copiii lor să recurgă la divorţ odată ajunşi la maturitate.
Studiul coordonat de McDermott a avut la bază constatările realizate în urma colectării informaţiilor din studiul Framingham Heart, una dintre cele mia mari cercetări longitudinale. Proiectul a început în 1948, cu scopul de a studia factorii de risc pentru boli cardiovasculare şi pe întreaga perioadă au fost intervievaţi 5.209 de persoane cu vârsta între 30 şi 62 de ani, din Framingham, la 32 de kilometri de Boston.
De-a lungul timpului, oamenii de ştiinţă specializaţi reţele sociale au fost interesaţi de acest studiu deoarece, printre altele, participanţii au fost rugaţi să îşi numească prietenii şi membrii familiei. Din moment ce oraşul Framingham este mic, iar studiul a fost realizat pe un eşantion foarte mare, mulţi dintre participanţi erau deja prieteni sau rude. De fapt, în medie, fiecare participant la studiu a numit alţi 11 participanţi fie ca prieteni, fie ca membrii ai familiei.
Cu toate acestea, cercetătorii au mărturisit că studiul nu este neapărat reprezentativ pentru întreaga SUA deoarece majoritatea participanţilor erau albi, aveau un nivel ridicat de educaţie, având mai multe şanse de a fi încadraţi în clasa de mijloc şi având o probabilitate mai mică de a divorţa, comparativ cu restul populaţiei americane.
Alte constatări realizate în urma analizei celor de la Universitatea Brown au fost aceea că persoanele divorţate aveau tendinţa de a se căsători tot cu indivizi divorţaţi şi că indivizii care recurgeau la divorţ deveneau mai puţini populari, odată ce aceştia îşi pierdeau o parte dintre prietenii care alegeau să rămână „de partea” fostului partener.
Acum, oamenii de ştiinţă susţin că aceste constatări ar putea ajuta la o mai bună înţelegere a divorţului şi la reducerea efectelor pe care le are acesta.
În aceeaşi ordine de idei, un alt studiu realizat recent de site-ul Vision Critical sugerează că unul din patru bărbaţi susţine că divorţează sun influenţa prietenilor lor divorţaţi. În schimb, spre deosebire de bărbţi, doar o femeie din şase a declarat că se simte influenţată de prietene în ceea ce priveşte relaţia cu partenerul.